Binecuvântare arhierească pentru bistrițeni
La sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, în a doua zi de Crăciun, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni.
La Biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII), Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, amintind rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii oamenilor și motivele pentru care Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este preacinstită.
„Creştinii noştri, în versuri, exprimă acest lucru: «Scară dacă nu era,/ Domnul nu Se pogora,/ Tu ești scara cea cu flori,/ Cu un capăt peste nori,/ Tu ești raiul prea frumos,/ Care-ai tras pe Domnul jos»”, a subliniat ierarhul.
Ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Grigore Clapa, care va fi hirotonit preot pentru Parohia Țagu din Protopopiatul Beclean.
Răspunsurile liturgice au fost date de corala Bisericii „Coroana”, dirijată de prof. Rozalia Fucă-Tomescu. La chinonic, cântărețul de muzică populară Alexandru Pugna, care este și managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița- Năsăud, a interpretat mai multe colinde.
La finalul slujbei, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, a mulțumit ierarhului, în numele bistrițenilor, pentru că în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, vine să le binevestească bucuria Nașterii Domnului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a acordat distincţii prim-epitropului parohiei, ing. Ioan Runcan, lui Alexandru Pugna, violonistului Florin Vlad şi lui Ioan Stejerean, managerul Goldplast- Bistrița.