Binecuvântare arhierească pentru comunitatea din Cincșor, județul Brașov
În Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfințit noua catapeteasmă a bisericii din Cincșor, județul Brașov, și a binecuvântat lucrările făcute în ultima perioadă la acest lăcaș de cult. După slujba de sfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie.
Împreună cu IPS Părinte Mitropolit Laurențiu au liturghisit slujitori ai sfintelor altare din localități ale Țării Făgărașului. Credincioșii au participat în număr mare la slujba de sfințire și la Sfânta Liturghie, alături de ei aflându-se şi reprezentanți ai instituțiilor de stat centrale și locale, informează Mitropolia Ardealului.
Credincioșii prezenți au ascultat cuvântul de învățătură al ierarhului, în care a tâlcuit Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci.
„Evanghelia de astăzi ne cheamă să urmăm Mântuitorului Hristos. Întâi de toate, El ne spune: «Cel ce vrea să vină după Mine…», deci oricine are libertatea să urmeze lui Hristos. «Oricine vrea să vină după Mine», deci noi, cei care ne aflăm astăzi aici, am făcut cel puțin primul pas arătând că vrem să-L urmăm. Apoi, urmează a doua etapă: «Să se lepede de sine», și a treia etapă: «Să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie». Este un adevărat program pe care ni-l oferă Mântuitorul Iisus Hristos pentru a-L urma, pentru a merge împreună cu El. Crucea reprezintă purtarea greutăților vieții, a necazurilor și a suferințelor, cu resemnare, cu încredere, cu dragoste, cu mulțumire și cu răbdare. A purta crucea înseamnă a fi mulțumitor că Dumnezeu te-a încercat, pentru că a știut că ești în stare să duci crucea”, a spus ierarhul.
Preotul paroh Florin Gheorghiu i-a mulțumit la final Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru binecuvântarea adusă în mijlocul comunității și a prezentat principalele etape ale lucrărilor făcute la biserica din Cincșor, mulțumind tuturor celor care au ajutat la finalizarea acestora.
În semn de apreciere a activității pastorale și administrative de până acum, preotul paroh Florin Gheorghiu a fost hirotesit iconom.
În încheiere, Părintele Mitropolit Laurenţiu a oferit diploma de apreciere binefăcătorilor care au susținut de-a lungul timpului comunitatea parohială pentru renovarea lăcașului de cult.