Binecuvântare arhierească pentru comunitatea ortodoxă din Iara

Un articol de: Darius Echim - 30 Martie 2026

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a bine­cuvântat în Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca), 29 martie, pe credincioșii din Parohia Ortodoxă Iara, Protopopiatul Turda, județul Cluj.

În Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Femeile noastre sfinte, exemple de pocăință”, în cadrul căruia a vorbit despre rolul și importanța pocăinței. Ierarhul a pornit de la versetul scripturistic: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește” (Luca 7, 47), subliniind legătura profundă dintre iubire și iertare în lucrarea pocăinței. În acest context, Înaltpreasfinția Sa a oferit-o drept exemplu de pocăință pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, pomenită în această duminică, iar pornind de la viața și învățăturile ei, a arătat importanța postului, a rugăciunii, a pocăinței și a spovedaniei în urcușul duhovnicesc al credinciosului. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni. La chinonic, cântărețul bisericesc al Parohiei Iara, Răzvan Hisem, a interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Gabriel Bindea i-a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar în semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, i-a oferit o icoană cu Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv.

Pentru activitatea pastoral-misionară și administrativă desfășurată până în prezent, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei l-a hirotesit sachelar pe preotul paroh Gabriel Vasile Bindea. Primarul comunei Iara, Ioan Dorin Popa, care este și prim-epitropul parohiei, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar Ioan Vana, în calitate de binefăcător, a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. Membrii Consiliului parohial și alți bi­nefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului. Sfânta Liturghie a fost săvârşită în prezența oficia­lităților locale, a numeroși cre­dincioși și fii ai satului, o parte fiind îmbrăcați în costume populare specifice zonei.