Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Reșița

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 06 Mai 2021

La praznicul Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit la Catedrala Episcopală din Caran­se­beș, iar în a doua zi de Paști a vizitat și credincioșii din municipiul reședință de județ. Ierarhul a mers la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Reșița. Această biserică a avut un destin aparte, fiind singura construcție translatată din Banat.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi, la care au participat credincioși din parohie, dar și din alte cartiere ale Reșiței.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

„Suntem datori ca în aceste zile, dar și în cealaltă vreme a vieții noastre, să călcăm pe urmele Domnului, să fim și să rămânem fii ai Învierii Lui și să fugim de păcate și de diavol. Se cuvine ca în aceste zile să ne veselim duhovnicește, iar toată viața să încercăm să fugim de păcate, fărădelegi, patimi și de toate răutățile”, a subliniat ierarhul.