Binecuvântare arhierească pentru elevii Romanului
Curtea Catedralei arhiepiscopale din Roman s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea copiilor prezenţi la slujba de binecuvântare de la începutul anului şcolar, oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“.
Elevii romaşcani s-au bucurat duminică, 14 septembrie 2014, în cadrul unei manifestări cultural-religioase, însoţiţi de părinţi şi învăţători, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. Nu au lipsit momentele pline de adâncă trăire religioasă, precum cel în care Radu Anastasia, elevă în clasa I la Colegiul Naţional „Roman Vodă“, a rostit o emoţionantă rugăciune şi un cântec religios deosebit. Au mai fost interpretate cântece religioase de tinerii de la Şcoala „Mihai Eminescu“ Roman, iar copiii de la cluburile „Impact“, de la „Roman Vodă“ şi de la „Petru Poni“, coordonaţi de preotul Creţu Cătălin, au împărţit steguleţe şi 700 de pachete cu rechizite şi dulciuri. Cele mai îndrăgite personaje din lumea Disney au fost prezente în mijlocul copiilor ce au fost antrenaţi într-un frumos moment de divertisment. Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a săvârşit Sfinţirea cea mică a apei şi a rostit rugăciuni de binecuvântare a copiilor la început de an şcolar. „Biserica şi Şcoala abordează cu toată seriozitatea problema păstrării valorii identitare. Transmiterea unei tradiţii sănătoase ţine în ultimă instanţă şi de calitatea noastră de oameni, de creştini adevăraţi. Şcoala, care este pridvorul Bisericii, demonstrează care este valoarea trecutului nostru, a portului popular, a muzicii populare, a obiceiurilor îndrăgite de înaintaşii noştri“, a conchis preotul Dragoş Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman. Întâlnirea ierarhului cu micuţii care învaţă la şcolile din oraş a făcut parte din programul „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi“, care se derulează în Eparhia Romanului şi Bacăului, la iniţiativa şi sub coordonarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, prin intermediul căruia elevilor cu o situaţie materială precară li se oferă sprijin pentru a-şi putea continua studiile în condiţii optime.