Binecuvântare arhierească pentru Parohia Dolheni, Sălaj
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 5 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dolheni, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” şi „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Ierarhul a săvârşit și slujba de întemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului, iar mai apoi a săvârșit Sfânta Liturghie.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu l-a hirotesit întru sachelar pe pr. paroh Ionuț-Vasile Boancă, în semn de apreciere a activității desfășurate de acesta până în prezent. În continuare, ierarhul i-a oferit lui Laurențiu Lola, unul dintre donatorii principali ai parohiei, distincţia „Crucea Sălăjană”, în semn de apreciere pentru ajutorul acordat bisericii. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în susţinerea lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.