Binecuvântare arhierească pentru românii de pe o insulă daneză

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 28 Iulie 2022

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a vizitat miercuri, 27 iulie, pe credincioşii români de pe insula Lolland, Danemarca, aflaţi la ceas de sărbătoare. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie de hramul parohiei românești înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Andrei Constantin.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a evidenţiat virtuţile sfântului pomenit, mai ales în faţa chi­nurilor muceniceşti pe care le-a suferit: ­„Înainte de pătimirea sa mucenicească se numea Pantoleon, adică «cel puternic ca un leu» în greceşte. Pe durata chinurilor mucenicești, arătând milă față de torționarii săi, a primit numele Pantelimon, adică «cel întru toate milos sau milostiv». Aceasta este cea mai înaltă virtute creștină, să ai milă față de cei care te ucid fără milă, să te rogi, să-i ierți și să-i iubești”.

La finalul slujirii euharistice copiii și toți cei prezenți au primit din partea ierarhului mai multe daruri. Credincioșii prezenți la slujbă s-au putut închina icoanei Maicii Domnului „Mângâierea celor întristați” ce se află în lăcașul de cult.