Binecuvântare arhierească pentru tineri la Braşov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 13 Septembrie 2022

Tinerii aflaţi la Braşov pentru a participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Arhi­episcopia Sibiului (ITO) au primit binecuvântare arhierească în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, în a doua zi a evenimentului care a adunat peste 500 de elevi, studenţi şi tineri din cele zece protopopiate ale eparhiei.

Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită în Piaţa Unirii din Braşov, unde s-au adunat tinerii participanţi la ITO Braşov 2022 pentru a se ruga împreună cu soborul slujitor condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat tinerilor şi a subliniat misiunea acestora de a atrage alţi tineri către Biserica lui Hristos. Ierarhul le-a vorbit despre Sfânta Cruce şi roadele jertfei Mântuitorului Iisus Hristos pentru omenire.

„Atenţia şi grija noastră sunt de a încerca să vă ţinem pe voi nu în altă parte, ci în şcoala Bisericii, iar cei care participă cel mai mult la educaţia din şcoala Bisericii sunt părinţii voştri, familiile voastre. (...) Privirea spre Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne oferă nouă remediul vieţii spirituale, ne dă şansa de a fi împreună cu Hristos şi mai ales ne oferă fiecăruia dintre noi, fie că suntem tineri, fie că suntem mai în vârstă, arma de apărare, semnul Crucii. (...) Urmaţi-L pe Hristos, încercaţi şi voi să faceţi un exerciţiu de bunătate, căci aveţi în sufletul vostru tot ceea ce vă trebuie! Aşa cum vă manifestaţi dragostea faţă de părinţii voştri şi recunoştinţa faţă de cei care v-au născut şi v-au crescut, tot aşa să încercaţi să aveţi o dragoste debordantă, să-i priviţi pe toţi cu dragoste şi să împrăştiaţi această mare virtute adusă pe pământ de Mântuitorul lumii”, a spus ierarhul.

IPS Mitropolit Laurenţiu a premiat cei mai buni elevi de liceu din Braşov, apoi au fost oferite diplome de recunoştinţă partenerilor ITO Braşov 2022 - Primăria şi Consiliul local Braşov, Universitatea „Transilvania” din Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” Braşov, Asociaţia de Cultură şi Conservarea Patrimoniului şi Tradiţiilor „Braşovul Vechi” -, celor zece protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului, preoţilor, cadrelor didactice şi tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului.