Binecuvântare în Parohia Băile Felix

Un articol de: Pr. Cristian Rus - 17 Decembrie 2019

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit duminică, 15 decembrie, Sfânta Liturghie în Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” din parohia bihoreană Băile Felix. Ierarhul a reliefat semnificaţiile pildei celor poftiți la cină, subliniind importanța pregătirii duhovnicești pentru apropierea de Dumnezeu, prin spovedanie, prin participarea la Sfânta Liturghie și cuminecarea cu Preacuratele lui Hristos Taine, ca o pregustare a Cinei veșnice din Împărăția cerurilor.

La final, ierarhul i-a felicitat pe parohul Vasile Marius Bara şi pe credincioşii enoriei pentru dărnicia şi jertfelnicia de care dau dovadă, chemând binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu peste întreaga comunitate.