Binecuvântare în Parohia Floroaia Mare, Covasna
Comunitatea de credincioşi din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Floroaia Mare, Protopopiatul Buzăul Transilvan, județul Covasna, a participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei. În cuvântul de învățătură din Duminica Vameșului și a Fariseului, ierarhul a arătat că vameșul era conștient de vinovăția sa şi că „numai mila lui Dumnezeu îl poate ajuta să-și schimbe viața. (…) În care personaj ne regăsim și ce avem de făcut? Dacă ne găsim în fariseu, să părăsim mândria și judecata față de cei din jur. În vameș, să nu uităm că nedreptatea, înșelăciunea și lăcomia au un capăt, să învățăm de la acesta că drumul spre înălțare nu trece decât prin smerenie, simplitate și modestie”.
La final, ierarhul a binecuvântat noile icoane care au fost puse spre închinare în biserică. Preotul paroh Petru Emanuel Galanton a fost hirotesit sachelar, iar preotul Tohăneanu Gheorghe, fostul paroh, a primit Ordinul eparhial „Mărturisitorii credinței străbune”. Crucea eparhială pentru mireni a fost acordată la două mame eroine, cu 14 copii, respectiv şapte copii.