Binecuvântare la casa parohială din Runcu Salvei, Bistriţa-Năsăud
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate la casa parohială din localitate, duminică, 7 martie.
În Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, vorbindu-le credicioșilor prezenți pe tema „Judecata, chemarea la omenie”.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan Neamțiu. Acesta urmează să fie hirotonit preot pentru Parohia Cetan, din Protopopiatul Dej.
Credincioşii au respectat măsurile igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice zonei. La final, preotul paroh Daniel Cucul și câţiva binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.