Binecuvântare la cripta filantropilor Nedelcu şi Ana Chercea
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a binecuvântat lucrările săvârşite la subsolul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Brăila, ctitorie interbelică a filantropilor Nedelcu şi Ana Chercea. După slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Parastasul pentru cei doi mari ctitori, înmormântaţi într-o criptă de la demisolul bisericii, rostind un cuvânt de binecuvântare, în care a evocat marea operă filantropică a ctitorilor Nedelcu și Ana Chercea şi importanţa pomenirii celor adormiţi.