Binecuvântare la mănăstirea teleormăneană Pantocrator

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 15 Aprilie 2026

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a fost prezent duminică, 12 aprilie, în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei speciale, cunoscută și sub denumirea de „A doua Înviere”, în biserica mare a mănăstirii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din rândul slujitorilor care s-au rugat împreună cu Preasfinția Sa au făcut parte părintele arhimandrit Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului; părintele arhimandrit Sebastian Serdaru, starețul așezământului monahal, precum și alți clerici.

În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea praznicului Învierii Domnului: „Sărbătoarea Învierii Domnului este temelia credinței creștine și izvor de nădejde pentru întreaga lume. Învierea ne amintește că, dincolo de suferință și încercări, Dumnezeu pregătește fiecăruia bucuria veșnică, chemându-ne, totodată, să trăim cu credință și nădejde. Astfel, fiecare creștin este chemat să devină purtător de lumină. În același timp, suntem îndemnați să împărtășim această lumină prin fapte bune și prin dragoste față de aproapele. Învierea lui Hristos ne arată că iubirea este mai puternică decât moartea și că iertarea aduce pace în sufletele noastre”. 

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Sebastian Serdaru, starețul Mănăstirii Pantocrator, i-a mulțumit ierarhului pentru slujire și pentru cuvântul de învățătură.

Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, își va sărbători hramul în acest an prin aducerea cinstitului cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, de la Mănăstirea Xenofont din Sfântul Munte Athos, Grecia. Sfântul odor va fi adus în România de o delegație condusă de părintele arhimandrit Alexios, starețul mănăstirii athonite, și va rămâne spre închinare la așezământul monahal teleormănean în perioada 22-28 aprilie 2026. Acest moment se înscrie în cadrul pelerinajului tradițional organizat la Mănăstirea Pantocrator în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, zi în care este cinstită în mod deosebit și Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, ocrotitoarea mănăstirii.