Binecuvântare la o mănăstire argeșeană
În Duminica a 8-a după Rusalii, 18 august, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”-Antonești din comuna Corbeni, județul Argeș. Ierarhul a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie în paraclisul închinat Sfântului și Dreptului Iov, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, chiriarhul a vorbit despre faptul că atunci când greșim înaintea lui Dumnezeu, de multe ori primim pedeapsa divină prin lipsa de hrană ca efect al unei secete prelungite, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro. Mănăstirea din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor. După 1989, așezământul a reînviat.