Binecuvântare la sărbătoarea Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dej

Un articol de: Darius Echim - 30 Iunie 2020

Lucrările de renovare și înfrumuse­țare de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dej au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 3-a după Rusalii. De asemenea, au fost sărbătoriți ocrotitorii spirituali ai locașului de cult.

După rugăciunea de binecuvântare a lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie în curtea bisericii parohiale şi le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Grijă și îngrijorare”. 

„Acest lucru ne învață Evanghelia de astăzi, că nu ar trebui să fim totalmente cotropiți de îngrijorările zilei de mâine, ci să muncim cu bucurie și să-I cerem lui Dumnezeu binecuvântarea ca tot ceea ce facem să aibă spor. Așadar, să nu fim îngrijorați, dar grijă să avem de cele trebuincioase. Să fim oameni harnici, pentru că nelucrarea e un păcat. Lucrul acesta îl învățăm de la Sfântul Apostol Pavel, care le-a scris tesalonicenilor: cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Deci, grija cuminte, împreunată cu credința în Dumnezeu, este bună. Îngrijorarea peste măsură și paralizantă ne distruge puterile trupești și sufletești”, a spus ierarhul. 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de cântăreți al Parohiei „Sfântul Nectarie” din Dej. La chinonic, interpreții de muzică populară Alina Ceuca și Alin Rotar au interpretat mai multe pricesne.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul paroh Călin Prunean, pentru întreaga activitate desfășurată în parohie. Membrii Comitetului şi Consiliului parohial şi alţi binefăcători au primit din partea Mitropolitului Clujului, Maramureşului şi Sălajului diplome de aleasă cinstire.