Binecuvântare pentru autorităţile din Hunedoara
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a participat marţi, 26 iunie, la ceremonia de învestire în funcţie a noului preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara şi a consilierilor judeţeni. Jurământul de la învestire în funcţie a prof. Mircea Ioan Moloţ şi a consilierilor judeţeni a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Hunedoara. La ceremonie, PS Episcop Gurie a dăruit prof. Mircea Ioan Moloţ şi celor 33 de consilieri judeţeni câte o Biblie, pe care aceştia au şi depus mai apoi jurământul. În scurta alocuţiune rostită, arhipăstorul hunedorenilor a subliniat importanţa colaborării dintre Biserică şi instituţiile Statului spre folosul întregului neam românesc.
În aceeaşi zi, cu binecuvântarea PS Episcop Gurie, o delegaţie a eparhiei hunedorene a fost prezentă la depunerea jurământului de primarul şi consilierii locali ai municipiului Deva, reşedinţa judeţului Hunedoara. Noul primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, împreună cu cei 21 de membri ai Consiliului Local au primit şi ei în dar, din partea episcopiei amintite, câte o Biblie. La vremea cuvenită, fiecare ales a depus jurământul punând mâna pe Sfânta Scriptură. Reprezentanţi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei au participat şi la ceremonia de înălţare a drapelului din Piaţa Tricolorului a municipiului Deva. Manifestarea a debutat cu primirea oficialităţilor şi a invitaţilor, rostirea alocuţiunilor referitoare la această sărbătoare şi primirea Drapelului României, înălţat în timp ce s-a intonat Imnul Naţional.