Binecuvântare pentru comunitatea bisericii din Braşov-Bartolomeu
Comunitatea Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu a primit duminică, 31 ianuarie, binecuvântare arhierească. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, prelungindu-se astfel sărbătoarea hramului acestui lăcaş de cult.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat principalele învăţături ale Evangheliei din Duminica a 32-a după Rusalii, a lui Zaheu vameşul: „Acest om s-a convertit înainte, a fost pregătit pentru a-L aştepta pe Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că avea în el ceva de care avem noi nevoie la începutul drumului, şi anume să-L dorim pe Dumnezeu, să-L dorim pe Hristos aşa cum avem stările acestea fireşti ale noastre, care sunt semne ale sănătăţii trupeşti: foamea şi setea. Dacă noi avem foame şi sete după Dumnezeu, putem călători împreună cu El. Nu trebuie doar să recunoaştem că Dumnezeu există, ci să-L iubim pe Dumnezeu şi să-L dorim ca El să fie al nostru şi noi să fim ai Lui. (…) Dacă Zaheu vameşul a avut foame şi sete după Hristos, iată cum vine în întâmpinarea lui Mântuitorul şi Îi dovedeşte că ştia că Îl aşteaptă cineva acolo şi în plus l-a cunoscut, i-a spus şi pe nume”.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cătălin Florin Stanciu a fost hirotonit preot misionar în cadrul Protopopiatului Braşov.
La finalul slujbei, ierarhul l-a hirotesit iconom pe preotul Bogdan George Brânzea, de la Capela „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie din Braşov-Stejeriş, în semn de apreciere pentru activitatea sa misionară în unitatea medicală, unde îngrijeşte bolnavii internaţi prin lucrarea sa de preot şi de cadru medical, mai ales în această perioadă de pandemie.
Cuvântul de mulţumire al comunităţii de la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov-Bartolomeu a fost rostit de pr. Daniel-Ilie Colceriu, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de ierarh pentru această nouă zi de binecuvântare venită la un an de la târnosirea lăcaşului de cult. Pr. Daniel-Ilie Colceriu a amintit activităţile social-filantropice desfăşurate de parohie, în special cele de ajutorare a elevilor din familii defavorizate, fără posibilitate de a accesa învăţământul on-line. Unul dintre binefăcătorii şi sprijinitorii acestei campanii, Otto Marius Tuică, a primit din partea ierarhului un act de apreciere şi recunoştinţă.