Binecuvântare pentru comunitatea ucraineană din București
În Duminica a 20-a după Rusalii, 19 octombrie, comunitatea ucraineană de la Parohia „Sfântul Petru Movilă” din București, ce aparține de Protopopiatul Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației, s-a bucurat să îl aibă în mijlocul său pe părintele protopop Petru Rahovan. Cu această ocazie, mai multe persoane au primit distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, printre acestea numărându-se Ihor Prokopchuck, ambasadorul Ucrainei în România; părintele Dumitru Colotelo, primul paroh al parohiei; părintele paroh Vladimir Clement Malcovici, precum și alți membri ai comunității implicați activ în buna desfășurare a activităților acesteia. Membrii Parohiei „Sfântul Petru Movilă” participă la sfintele slujbe în paraclisul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul bucureștean Drumul Taberei, ne-a transmis părintele Cătălin Ovidiu Robu, referent administrativ în cadrul Protoieriei Sector 2 Capitală.
Odată cu începutul anului bisericesc, a fost înnoită și conducerea Vicariatului Ortodox Ucrainean din România. Astfel, în ședințele Permanenței Consiliului Național Bisericesc, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a aprobat numirile noilor responsabili ai vicariatului, care vor continua proiectele existente și vor iniția altele pentru păstrarea credinței și identității etnice a ucrainenilor din România. Astfel, părintele Marius-Nicolae Lauruc, parohul comunității ucrainene din Sighetu Marmației, județul Maramureș, a fost desemnat în funcția de vicar general, după ce anterior a activat în calitate de consilier în cadrul vicariatului. Din noua conducere mai fac parte părintele Ioan Iurcea, consilier, părintele Petru Rahovan, protopop al Protopopiatului Ortodox Ucrainean Sighetu Marmației, și părintele Petru Rosoca, protopop al Protopopiatului Ortodox Ucrainean Lugoj, informează Agenția de știri BASILICA.
Vicariatul Ortodox Ucrainean este o unitate administrativ-teritorială dependentă canonic de Patriarhia Română și dedicată credincioșilor ortodocși ucraineni care locuiesc în România. Aceştia participă la slujbe oficiate în limba maternă de preoți ucraineni sau vorbitori de limbă ucraineană. Vicariatul își are sediul în orașul Sighetu Marmației. În urma unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1990, Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost reînființat, împlinind anul acesta 35 de ani de activitate neîntreruptă.