Binecuvântare pentru credincioşii din Bran şi Braşov
Numeroşi credincioşi din ţinutul Branului, judeţul Braşov, au participat sâmbătă, 3 octombrie, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Schimbarea la Faţă” din Parohia Bran-Centru. În aceeaşi zi, ierarhul l-a instalat pe noul preot al Parohiei Braşov-Triaj I.
Comunitatea din Bran l-a întâmpinat pe IPS Mitropolit Laurenţiu după tradiţia împământenită în Ardeal, iar mulţi dintre credincioşi au purtat straiele populare specifice acestei părţi a Transilvaniei. După mai bine de 40 de ani, comunitatea din Bran-Centru a avut posibilitatea să participe, în biserica lor parohială, la o liturghie arhierească. Biserica de aici, aşezată în vecinătatea Castelului Bran, are o istorie încărcată şi este legată de timpurile când ţinutul era graniţa dintre Imperiul Habsburgic şi Ţara Românească. La 1820 se ridica aici o capelă pentru soldaţii catolici, iar după 1916, locaşul de cult a fost revendicat de credincioşii ortodocşi de aici, care nu aveau biserică. După mai multe modificări suferite de-a lungul timpului şi după ample lucrări de înfrumuseţare şi pictură, locaşul de cult a devenit o frumoasă biserică în care se săvârşesc slujbe ortodoxe.
Nevoile duhovniceşti din parohia brăneană, unde anual poposesc mii de turişti, a determinat ridicarea unui nou locaş de cult, aflat acum în stadiu de finalizare.
Vizita pastorală a IPS Mitropolit Laurenţiu a fost un bun prilej pentru a încuraja comunitatea brăneană să finalizeze lucrările de amenajare a noului spaţiu liturgic şi pentru a binecuvânta eforturile credincioşilor din ultimii şapte ani.
În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, parohul Nicolae Marcel Enescu, precum şi mulţi dintre slujitorii de la parohiile brănene.
Au participat la slujba religioasă parlamentari, autorităţi judeţene şi locale, amintindu-l aici pe primarul din Bran, Gheorghe Hermeneanu. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Anatoly” din Braşov. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Valentin Andrei Stoian a fost hirotonit diacon.
Iubirea pentru semen
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Nicolae Marcel Enescu, în semn de apreciere pentru întreaga activitate pastorală şi administrativă din Parohia Bran-Centru, unde a restaurat pictura interioară şi a iniţiat construirea noii biserici.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care s-a relatat minunea vindecării slăbănogului. Stăruinţa celor patru oameni care l-au adus pe slăbănog este o pildă de credinţă pentru noi toţi, a subliniat Părintele Mitropolit: „Iubirea semenilor nu pleacă de la indiferenţă. Aceşti patru oameni au avut o milă atât de mare faţă de un om paralizat. Ştiau că dacă vor ajunge cu el în faţa Mântuitorului Iisus Hristos, el va fi vindecat. Ei au avut această credinţă puternică. Vedem că dacă iubim pe semenul nostru, trebuie să avem o credinţă care să fundamenteze iubirea noastră. Iubim pe semen pentru că suntem credincioşi, iar iubirea noastră este necondiţionată”.
La final, ierarhul i-a felicitat pe credincioşi, preotul paroh şi autorităţile locale pentru eforturile din ultimii ani pentru ridicarea noii biserici parohiale. Ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării şi Consiliului parohiale, precum şi Primăriei şi Consiliului local Bran. Părintele Nicolae Marcel Enescu i-a mulţumit ierarhului pentru slujire şi pentru binecuvântarea adusă peste credincioşii din Bran, iar la final toţi cei prezenţi au avut posibilitatea să cinstească moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse într-o raclă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Nou paroh la Braşov-Triaj 1
În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a instalat pe noul paroh al Parohiei Braşov-Triaj I, părintele Ioan Manea. Înainte de ceremonie, ierarhul a oficiat un Te Deum, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, şi mulţi dintre slujitorii sfintelor altare din oraşul de sub Tâmpa.
În cuvântul rostit în capela amenajată în demisolul bisericii parohiale, locaş de cult aflat într-un stadiu avansat al lucrărilor de construcţie, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre slujirea preoţească şi întreita sa lucrare pastorală şi duhovnicească: „Instalarea unui preot înseamnă prezentarea lui credincioşilor şi implicarea lui în misiunea întreită a slujirii preoţeşti: cea de vestitor a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că va trebuie să predice cu timp şi fără timp, cea de liturghisitor, pentru că va trebui să săvârşească toate Tainele şi ierurgiile bisericeşti pentru nevoile credincioşilor şi misiunea de a-i conduce pe credincioşi pe calea mântuirii prin toate metodele rânduite în Teologia Pastorală.
Mai apoi, Părintele Mitropolit i-a mulţumit fostului paroh, părintele Andrei Sicoe, pentru cei 43 de ani de slujire pastorală şi pentru cei 25 de ani de trudă ca preot în această zonă a Braşovului unde s-a ridicat un măreţ locaş de cult. În cele din urmă, noul paroh Ioan Manea i-a asigurat pe toţi cei prezenţi de întregul său devotament şi de angajarea totală în finalizarea lucrărilor de construcţie: „Toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învrednicească să aducem această mărturie a unităţii, prin ceea ce facem să fim vrednici de a ne înfăţişa înaintea lui Dumnezeu”.