Binecuvântare pentru credincioșii din cartierul clujean Mănăștur
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), 23 februarie, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a liturghisit în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a accentuat firescul ce trebuie să însoțească actul filantropic, subliniind, totodată, și prezența tainică a lui Dumnezeu în fiecare dintre semenii noștri.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca. La finalul slujbei, pr. protopop Dan Hognogi a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale. La Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni.
După încheierea Sfintei Liturghii, în curtea bisericii, a fost organizat un Târg Caritabil de Mărțișoare. Asociația de tineri „Govora”, care funcționează în cadrul parohiei, și-a propus ca prin acest eveniment să strângă fonduri pentru Centrul de îngrijiri paliative pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară, un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, ce va asista, în mod gratuit, copiii cu boli cronice progresive, aflați în diferite stadii ale bolii. Fondurile colectate au fost direcționate către finalizarea centrului.