Binecuvântare pentru credincioșii din localitățile Socolari și Măru

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 29 Iunie 2022

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caran­se­beșului, s-a aflat duminică, 26 iunie 2022, în mijlocul credincioșilor din localitatea Socolari, filie a Parohiei Potoc, Protopopiatul Moldova Nouă, județul Caraș-Severin. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit icoanele împărătești și primul registru al catapetesmei bisericii parohiale, realizate în mozaic, iar în continuare a săvârșit Sfânta Liturghie. Vineri, 24 iunie 2022, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Poiana Mărului din jude­țul Caraș-Severin, care și-a sărbătorit hramul.

Icoanele catapetesmei bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Socolari au fost realizate prin contribuția lui Traian Orban, fiu al satului, care la final a primit din partea ierarhului Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a 2-a pentru mireni, ne-a transmis arhid. Pavel Canea.

 „Bucuria noastră a fost deplină astăzi pentru că am slujit aici Sfânta Liturghie, dar am și constatat faptul că avem într-un sat mic o biserică frumoasă, curată și împodobită de icoanele care strălucesc pe iconostas. Nu sunt foarte mulți credincioși în această localitate, dar un număr însemnat dintre cei care locuiesc aici au venit astăzi la biserică, ne-au întâmpinat de dimineață împreună cu copiii și nepoții lor. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat ca astăzi să fim aici la Socolari și pentru faptul că nu lasă aceste sate care sunt depopulate și îmbătrânite, trimițând oameni aleși, credincioși dornici de a ctitori, de a înfru­mu­seța și a împodobi sfintele biserici. Îi felicităm pe părintele paroh, pe domnul doctor Traian Orban și pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei sfinte biserici”, a subliniat Prea­sfințitul Părinte Lucian. Diplome de recunoștință au fost oferite părintelui paroh Iosif Aldescu și dr. Adriana Sârbu, fiică a satului.

La eveniment au participat cre­dincioși, copii și tineri îmbrăcați în costume populare, precum și repre­zentanți ai autorităților locale.

De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Prea­sfințitul Părinte Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Poiana Mărului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În ajun, a fost organizată tra­diționala procesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Parohia Măru, pictată în Sfântul Munte Athos. La final, icoana a fost așe­zată spre închinarea pelerinilor în curtea Mănăstirii Măru.