Binecuvântare pentru participanții la Școala de vară „Copilărie binecuvântată” - ediția a X-a

Un articol de: Darius Echim - 16 Iulie 2025

A X-a ediție a Școlii de vară „Copilărie binecuvântată” s-a desfăşurat la Biserica „Buna Vestire” din cartierul clujean Iris, în perioada 7-11 iulie. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat vineri, 11 iulie, în biserica parohială, la festivitatea de închidere a taberei. Ierarhul i-a binecuvântat pe participanți și a săvârşit Paraclisul Maicii Domnului. Copiii participanți la școala de vară au dat răspunsurile la slujbă.

Ierarhul le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, evocând implicarea activă și jertfelnicia Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj în menținerea și promovarea educației religioase şi a accentuat necesitatea cultivării sentimentului religios încă din copilărie.

Au mai vorbit inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, prof. Marinela Marc, directorul Grădiniței „Floare de Iris”, prof. Codruța Jitariu, și preotul paroh Ambrozie Boca.

Fiecare copil a primit în dar o icoană cu Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, alături de un pachet cu dulciuri, iar Părintele Mitropolit Andrei i-a binecuvântat pe fiecare în parte.

Organizată de Parohia „Buna Vestire”, în colaborare cu Grădinița „Floare de Iris” și Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, Școala de vară „Copilărie binecuvântată” s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani, care au avut ocazia să participe la o varietate de ateliere și activități cu caracter religios, socio-educativ și recreativ.

Activitățile au inclus participarea la programul de rugăciune al parohiei.

Cei peste 220 de copii participanți au fost supravegheați și îndrumați de 60 de profesori și voluntari din parohie şi de cadre didactice de la Grădinița „Floare de Iris” și de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.