Binecuvântare pentru pelerini

Data: 24 Octombrie 2015

Miercuri, 21 octombrie, în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Parohiei Timișoara Iosefin a avut loc o întâlnire de suflet a grupului de preoți, diaconi, cântăreți bisericești și credincioși care, însoțiți de preotul Ionel Popescu, vicar eparhial, efectuează un pelerinaj la locurile sfinte din Israel, în perioada 25-30 octombrie a.c. Invitat la această întrunire, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, fost superior al așezămintelor românești de la Ierusalim, Ierihon și Iordan (timp de patru ani), a făcut celor prezenți o sintetică prezentare a istoriei biblice și s-a referit pe larg la viața, activitatea, învățătura și minunile săvârșite de Iisus Hristos Mântuitorul. Înaltpreasfinția Sa a oficiat apoi, împreună cu preoții Parohiei Timișoara Iosefin, o slujbă pentru călătorie și a binecuvântat pe membrii coralei „Epifania” și pe credincioșii care vor porni în pelerinaj pe urmele pașilor Domnului nostru Iisus Hristos. Întâlnirea s-a încheiat cu un buchet de cântări bisericești interpretate de membrii coralei „Epifania”, dirijați de profesorul Florin Nicolae Șincari. (Diac. Marius Mircia)