Binecuvântare pentru românii ortodocşi din Episcopia Română a Europei de Nord, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei
În zilele de 29-30 noiembrie 2009, la Copenhaga (Danemarca), Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord organizează o serie de manifestări cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul acestei eparhii. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, delegatul PF Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment este PS Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, care va transmite PS Părinte Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, preoţilor şi credincioşilor următorul mesaj de binecuvântare:
Cu sufletele întraripate de emoţie sfântă, prăznuim astăzi cu multă bucurie duhovnicească pe Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat - Ocrotitorul României, care a propovăduit cuvântul Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, acum aproape 2.000 de ani, în Dobrogea şi în ţinuturile de la Gurile Dunării. Această bucurie este cu atât mai mare aici, în de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română a Europei de Nord, una dintre cele mai tinere eparhii ale Bisericii noastre strămoşeşti, deoarece Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul ei. Ce mare binecuvântare! Moaştele Sfântului Andrei de la începutul primului mileniu creştin se întâlnesc acum, la Copenhaga, cu binecredinciosul popor român, ai cărui strămoşi au fost încreştinaţi de Apostolul cel Întâi Chemat. Este o mare binecuvântare şi, totodată, un ajutor nepreţuit pentru creştinii români ortodocşi din nordul Europei! Această binecuvântare îi cheamă să răspundă după datina străbună dragostei şi jertfei Sfântului Apostol Andrei şi să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care, din marea Sa iubire de oameni, le-a revărsat asupra poporului nostru de-a lungul întregii sale istorii. Preacucernici părinţi şi iubiţi fii duhovniceşti, Biserica noastră, prin mijloacele ei de sfinţire, ne asigură tuturor mântuirea numai în măsura în care noi, în duhul bunei înţelegeri şi al convieţuirii armonioase, Îl căutăm pe Dumnezeu: „Căutaţi pacea cu toţii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12, 14). Să ne bucurăm, aşadar, de acest tezaur al credinţei ortodoxe, aşa cum ni l-a încredinţat Sfântul Apostol Andrei şi, la rândul nostru, să-l păstrăm şi să-l transmitem generaţiilor viitoare, plin de curăţie, de sfinţenie şi de mireasmă duhovnicească. De aceea, nu avem nevoie de învăţături străine sau venite din altă parte, de practici contrare dreptei credinţe şi sufletului nostru românesc, de vreme ce Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat la apostolat, ne-a lăsat seva învăţăturii mântuitoare a Domnului Hristos. Spiritualitatea noastră, felul nostru specific de trăire şi de cinstire a sfinţilor, de mărturisire şi de preamărire a lui Dumnezeu constituie tot atâtea legături trainice cu Biserica părinţilor, cu poporul nostru şi cu pământul străbun. Oriunde ne-am afla, credinţa ortodoxă moştenită de la Sfântul Apostol Andrei, Sfânta Liturghie şi slujbele religioase la care participăm, cultura teologică, tradiţiile şi spiritualitatea pe care le trăim constituie averea noastră duhovnicească cea mai de preţ. De aceea, cu prilejul acestui luminat praznic, vă îndemnăm pe toţi, preoţi şi credincioşi ai Bisericii noastre dreptmăritoare din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, să vegheaţi totdeauna la păstrarea şi mărturisirea prin cuvânt şi faptă a Ortodoxiei româneşti, rămânând fideli învăţăturii Sfântului Apostol Andrei, mai ales în aceste vremuri de încercare a lumii noastre în care trăim, când fundamentele creştine ale Europei sunt ignorate sau chiar contestate sub pretextul protejării pluralismului, a libertăţii de gândire şi a dreptului la opinie. Statornicia în credinţă implică, în acelaşi timp, şi statornicia în săvârşirea faptelor bune, în păstrarea unităţii frăţeşti, în dragostea faţă de aproapele, de orice seminţie, credinţă, limbă sau cultură ar fi el, în iertare, îngăduinţă şi bună înţelegere. Suntem datori să luăm aminte la îndemnul Sfântului Pavel, cel împreună-apostol cu Sfântul Andrei, care ne cheamă să urmăm „dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea...“ (I Timotei 6, 11). Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti, dragi români, Sărbătoarea Sfântului Andrei are, pentru poporul român, o dublă semnificaţie: ziua de 30 noiembrie reprezintă în primul rând pomenirea sa, dat fiind faptul că la această dată a fost răstignit pe o cruce în formă de X, în cetatea Patras din Peloponez - Grecia, iar în al doilea rând, este ajunul sărbătorii noastre naţionale, 1 Decembrie. Datorită Sfântului Apostol Andrei, atât înaintaşii noştri, cât şi noi, cei de astăzi, avem o istorie creştină de două mii de ani. Suntem cunoscuţi ca popor creştin, care a dat mărturie înaintea lumii întregi, prin nenumărate jertfe, despre credinţa în Hristos, despre unitatea neamului şi despre sfânta „lege românească“. Putem, aşadar, spune că suntem urmaşi în credinţă şi duh jertfelnic ai Sfântului Andrei. Acest fapt ne obligă şi mai mult să ne urmăm calea noastră dreaptă în istorie, calea credinţei dreptmăritoare. 1 Decembrie reprezintă pentru noi sărbătoarea naţională pentru că suntem popor creştin, cu istorie presărată la tot pasul cu strălucite pilde de jertfă pentru apărarea credinţei ortodoxe. Sărbătoarea de astăzi devine o fereastră către viitorul nostru, către înveşnicirea neamului românesc. Exprimându-ne regretul de a nu participa şi Noi la festivităţile organizate în capitala Danemarcei, în zilele de 29-30 noiembrie, din cauza unui program prestabilit, avem bucuria ca prin delegatul Nostru la aceste manifestări sărbătoreşti, Preasfinţia Sa Părintele Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, să vă adresăm părinteşti urări de sănătate, pace şi bucurie, rugând pe Hristos Domnul să reverse peste toţi slujitorii sfintelor altare şi peste credincioşii ortodocşi români din Europa de Nord harul Său sfinţitor şi mântuitor. Cu părintească binecuvântare, † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române * Biroul de Presă al Patriarhiei Române