Binecuvântare pentru studenţii militari din Sibiu
Studenţii din anul I de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu au depus ieri, 24 octombrie, jurământul faţă de neam şi patrie. Ceremonia a avut loc în Piaţa Mare a oraşului, în prezenţa autorităţilor centrale şi locale, a Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a familiilor noilor militari.
Cei mai noi militari ai Armatei Românei s-au pregătit intens de la începerea anului universitar, pentru acest moment emoţionant, prin care au primit binecuvântare de la Dumnezeu pentru a-şi urma chemarea de a fi ostaşi ai neamului. Piaţa Mare s-a umplut de la primele ore ale dimineţii de militari ai Garnizoanei din Sibiu, studenţi ai Academiei Militare, cadre didactice şi ofiţeri, pentru a organiza ceremonia, cu toate manifestările pe care le presupune un astfel de moment important din cariera unui militar. Din momentul depunerii acestui jurământ, militarii sunt legaţi profund de ţară şi de neamul românesc, pe care trebuie să le apere chiar cu preţul vieţii.
Depunerea jurământului militar a avut loc înainte de Ziua Armatei Române, sărbătorită în fiecare an pe 25 octombrie. Ceremonia de la Sibiu a avut o importanţă majoră pentru Armata Română, întrucât Academia Militară din Sibiu este o instituţie fruntaşă în rândul instituţiilor de învăţământ militar din ţară. Acest lucru s-a văzut şi ieri la Sibiu, când au fost prezenţi în Piaţa Mare oaspeţi de seamă, cum ar fi ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi ofiţeri din Statul Major al Forţelor Terestre. Alături de aceşti oaspeţi, la momentul festiv au mai luat parte: prefectul judeţului Sibiu, Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, şi vice-primarul Virgil Popa. Au mai fost prezenţi: rectorul Academiei Militare din Sibiu, general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan, rectorul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, şi alţi reprezentanţi ai mediului academic sibian.
„Eroi în devenire“
După primirea cu onoruri a ministrului Mircea Duşa, a urmat slujba religioasă oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborul de preoţi. Ierarhul i-a binecuvântat pe militarii care au depus jurământul, le-a urat multă putere de muncă în anii de carieră militară şi i-a îndemnat să fie mereu uniţi de aceleaşi idealuri naţionale.
„L-aţi chemat pe Dumnezeu ca martor pentru un legământ sfânt, care constituie temelia pregătirii dumneavoastră ca militari ai Armatei Române. Binecuvântarea lui Dumnezeu este peste dumneavoastră şi vă felicităm pentru râvna, curajul şi ostenelile de care daţi dovadă. Un militar trebuie să fie un erou în devenire, iar când preotul militar vă binecuvintează să ştiţi că un întreg popor vă stă alături“, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
Au urmat cuvântările oficialităţilor prezente la Sibiu. Ministrul Mircea Duşa a subliniat rolul Armatei Române în societatea românească, încrederea de care se bucură instituţia în rândul românilor, dar şi aprecierea venită din partea partenerilor NATO.
„Sunt mândru de militarii românii, inclusiv de dumneavoastră cei care aţi depus astăzi jurământul. România este cunoscută pe plan mondial pentru faptele eroice ale militarilor din cadrul Armatei Române“, a spus ministrul.
La rândul său, rectorul Ghiţă Bârsan, i-a îndemnat pe tinerii studenţi militari să trateze cu multă seriozitate instrucţia şi pregătirea la care sunt chemaţi. Din momentul depunerii acestui jurământ, a spus rectorul, militarii încep un proces de maturizare şi de perfecţionare, alături de ei fiind cadrele didactice şi colegii mai mari.
„Vă aşteaptă, de aici înainte, ani de muncă asiduă, de multe ori presăraţi cu multe clipe de luptă cu propriile limite, însă cuvintele rostite cu seninătate astăzi, vă vor dezvălui calea demnă de urmat şi vor fi o necesară busolă către o carieră militară plină de realizări“, a spus rectorul Ghiţă Bârsan.
Mesaje de felicitare şi de încurajare au venit şi din partea prefectului Ovidiu Sitterli, a preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Cindrea, şi a vice-primarului Virgil Popa. Din partea tinerilor militari, mesajul de mulţumire a fost citit de studentul Daniel Butea. Ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnului naţional şi cu parada militară.