Binecuvântare pentru tinerii care au depus jurământul militar, la Sibiu
O nouă serie de soldați profesioniști de la două centre de instruire din Sibiu a depus jurământul militar în cadrul unor ceremonii la care a fost prezent și Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de oficialități, familiile militarilor, ofițeri și cadre didactice.
Prima ceremonie a depunerii jurământului militar a fost oficiată la Centrul de Instruire pentru Artilerie Terestră și Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă”, în prezența comandantului instituției, col. dr. Georgel Oprean, a reprezentanților autorităților locale și județene și a rudelor noilor soldați ai Armatei Române. Ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a soldaților care depun jurământul și i-a îndemnat pe aceștia să își respecte până la capăt promisiunea de a apăra neamul românesc.
A doua ceremonie a avut loc la Centrul de Instruire pentru Comunicații și Informatică „Decebal” din Sibiu, unde au fost prezenți comandantul instituției, col. dr. Dorin Alexandrescu, ofițeri și numeroși oaspeți.
„Este o mare bucurie pentru noi și o mare onoare să participăm astăzi la acest moment deosebit din viața dumneavoastră de militari, de ostași în slujba patriei noaste, așa cum și sfinții au fost ostași ai lui Hristos, dăruindu-și viața pentru lume. Aș dori să păstrați în suflet acest moment cu multă bucurie și responsabilitate, pentru că este cel mai mare act pe care îl poate face o ființă umană, să jure în fața lui Dumnezeu, adică să-L ia pe Dumnezeu ca martor că un lucru pe care nu este obligat să-l facă altfel, îl încredințează lui Dumnezeu și se obligă să-l respecte cu prețul vieții sale. Jurământul militar are obligativitate în fața legii, dar mai mare este obligativitatea în fața lui Dumnezeu. De aceea ne-am rugat și am binecuvântat legământul făcut acum cu cerul pentru ca să vă ocrotească Dumnezeu și să-l puteți respecta. Pe lângă arma pe care o purtați și pe care o respectați și pe lângă uniforma pe care o cinstiți trebuie să aveți și o armă puternică în interior, care este credința în Dumnezeu și nădejdea că Dumnezeu vă va ocroti să n-aveți nevoie de înfruntare, ci doar să se înspăimânte cei care uneltesc împotriva drepturilor altora, împotriva dreptului sfânt pe care îl avem în această țară biunecuvântată de Dumnezeu”, a spus IPS Laurențiu tinerilor soldați.