Binecuvântare pentru un nou an școlar la Seminarul Teologic din Galați

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 08 Septembrie 2026

Luni, 7 septembrie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2026‑2027. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela instituţiei de învăţământ de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, foarte mulţi copii fiind împărtăşiţi cu Sfintele Taine la momentul cuvenit.

În continuare, ierarhul a săvârșit slujba de Te Deum în prezența cadrelor didactice, a elevilor şi a părinţilor. Între cei 535 de elevi înscriși în acest an la Seminarul gălăţean se numără şi elevii din clasele primare şi gimnaziale, care s‑au arătat plini de entuziasm şi de bucurie cu ocazia revederii colegilor, profesorilor și a școlii pe care o îndrăgesc. Programul liturgic din capelă a fost urmat de festivitatea de deschidere a cursurilor, desfășurată în curtea instituției de învățământ, urmată de rostirea unui cuvânt de binecuvântare şi de bun‑venit adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor. Arhiepiscopul Dunării de Jos a subliniat unitatea dintre familie, școală și Biserică, cei trei piloni interconectați ai educației și formării spirituale, și a arătat că formarea copiilor, de la clasa pregătitoare până la liceu, este un efort comun al părinților, bunicilor, cadrelor didactice și preoților.

În continuare, elevii însoţiţi de diriginţi au mers la clase, iar Înaltpreasfinţia Sa a trecut pe la fiecare clasă şi apoi prin internatul şcolii, binecuvântând spațiile de studiu și de odihnă cu apă sfințită și purtând un dialog de suflet cu seminariştii pe care i‑a încurajat să îmbine rugăciunea cu studiul temeinic pentru a oferi bucurie părinţilor lor şi a fi exemple bune în societate.

Anul acesta, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Galaţi activează 52 de profesori, iar 150 de elevi sunt înscrişi la liceu, la secțiile pastorală și patrimoniu‑cultural, 146 de elevi în ciclul gimnazial şi 239 de elevi în ciclul primar, ne‑a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.