Binecuvântare și hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
În Duminica a 4-a după Paști, 23 mai 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, evidențiind iubirea milostivă a lui Dumnezeu, Care nu lasă niciodată omul singur înaintea necazului, ci îi dăruiește întotdeauna vindecare și iertare de păcate, explicând că nu orice boală este urmarea păcatului, ci, uneori, urmează logica unei pedagogii divine, se arată pe arhiepiscopiatargovistei.ro.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre nevoia de solidaritate și de comuniune între oameni, întrucât omul, ființă socială, este creat cu vocația comuniunii: „Avem nevoie unii de alții, pentru a trece împreună, biruitori, prin încercările și provocările istoriei, precum și pentru a da mărturie de bunătate și de întrajutorare, de iubire jertfelnică și slujitoare”.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Valentin Neagu pe seama Parohiei Vizurești, Protoieria Titu, județul Dâmbovița.