Binecuvântare și înnoire la Seminarul Teologic din Buzău

Un articol de: Pr. Dragoș Olteanu - 17 Noiembrie 2025

În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, 14 noiembrie, Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului eparhial din Buzău și-a serbat al doilea hram. Cu această ocazie, Înaltprea­sfințitul Părinte Ciprian a binecuvântat două săli de la parterul clădirii ­seminarului ce au fost ­înnoite și dotate pentru nevoile instituției. 

În prezența Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, a elevilor și a cadrelor didactice de la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial; pr. prof. Cris­tian-Marius Dima, directorul instituției de învățământ teologic buzoiene; pr. prof. Ma­rius-Daniel Ciobotă și pr. Dan Necula, consilieri eparhiali; precum și alți preoți profesori și diaconi. Cântările liturgice au fost intonate de Corul Bizantin al școlii, dirijat de pr. prof. Daniel Dumitrică.

Tot în această zi, Părintele Arhiepiscop Ciprian a sfințit cele două săli de la parterul clădirii Seminarului, în care vor învăța elevii din clasa pregătitoare și cei din clasa I, cu predare după alternativa educațională „Step by Step”, ca urmare a încheierii unui amplu proiect de renovare, modernizare și dotare.

Predica despre viața, învățătura și opera Sfântului Grigorie Palama a fost rostită de tânărul seminarist Mihai-Gabriel Drogeanu, elev în clasa a XII-a.

În cuvântul său, chiriarhul a evocat personalitatea Arhiepiscopului Tesalonicului, apărător al dreptei credințe în fața rătăcirilor vremii și teologul luminii necreate. Înaltprea­sfinția Sa i-a îndemnat pe seminariști să urmeze exemplul Sfântului Grigorie Palama, cultivând rugăciunea, smerenia și ascultarea față de părinții duhovnicești și manifestând o atitudine protectoare în raport cu colegii lor mai mici. Totodată, ierarhul a adus slavă lui Dumnezeu pentru finalizarea lucrărilor de înfrumusețare a parterului clădirii Seminarului Teologic și i-a încurajat pe elevi să răsplătească aceste eforturi printr-o prezență conștientă și responsabilă la programul liturgic și școlar.

Părintele director Cristian-Marius Dima a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian pentru grija constantă arătată școlii teologice buzoiene și pentru implicarea directă în supravegherea lucrărilor de renovare a edificiului. De asemenea, a evidențiat comportamentul frățesc al elevilor liceeni față de colegii din clasele primare, exprimându-și nădejdea că aceeași atmosferă de armonie și unitate va rămâne definitorie pentru viața comunității seminariale.

Sărbătoarea hramului secundar al Paraclisului Arhiepiscopal din Buzău s-a încheiat cu binecuvântarea lucrărilor efectuate, în cursul anului 2025, la parterul clădirii Seminarului Teologic „Chesarie Episcopul”, edificiu construit în perioada 1926-1941, la inițiativa Episcopului Ghenadie Niculescu. Lucrările de înnoire au fost realizate exclusiv din fondurile proprii ale Centrului eparhial, vizând cele două săli de clasă și holul central, după cum urmează: tencuirea și zugrăvirea pereților interiori, înlocuirea tâmplăriei și a instalațiilor electrice, termice și sanitare, montarea parchetului și a lambriului perimetral, dotarea claselor cu mobilier din lemn stratificat și cu table inteligente, placarea cu marmură a holului, respectiv amenajarea unui grup sanitar.

La eveniment au participat reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Buzău, consilieri și inspectori eparhiali, profesori și elevii din ciclurile primar și liceal de la Seminarul buzoian. „Fără să concurăm mediile emergente de instrucție și educație, în care se mișcă, fizic și digital, copiii noștri, credem în școală, în miza ei pentru formarea și informarea copiilor, pentru serviciile nobile aduse comunității și pentru schimbarea în bine a lumii de mâine. Petrecem mult timp în școală, făcând-o un spațiu al creativității, al emoțiilor și al dialogului dintre generații și facem echipă cu cei ce completează lumea educației copiilor noștri: Biserica și Familia. În lunile următoare, continuăm cu ­extinderea alternativei Step by Step pe verticală, la nivelul preșcolar, așteptând evaluarea ­ARACIP pentru autorizarea primei grupe cu program prelungit de la grădinița noastră, «Căsuța Piticilor», iar Sfântul Nicolae sperăm să aducă echipamentele IT, furnizate de ­Primăria Buzău, prin PNRR, atât de necesare pentru dotarea claselor de liceu, unde profesorii noștri facilitează, cu sârg, dialogul umanioarelor și al științelor cu teologia Bisericii”, a transmis pr. prof. Cristian Dima, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din ­Buzău.

După slujba de sfințire, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a subliniat importanța proiectului de reabilitare a imobilului și i-a felicitat pe toți cei implicați în realizarea lucrărilor, menționând că acestea vor continua la etajul I al clădirii, fără a afecta procesul instruc­tiv-educativ.