Binecuvântarea Altarului de vară din Parohia Mirșid, Sălaj
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 7 august, în Parohia Mirșid, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie. Ierarhul a săvârşit şi o slujbă de binecuvântare a Altarului de vară, aflat în proximitatea lăcașului de cult. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, PS Părinte Episcop Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Dobrin, din Protopopiatul Zalău, pe diaconul Paul-Tudor Turc.
Pr. paroh Ioan Ciutre a mulțumit ierarhului pentru prezență şi pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană. În continuare, cu ocazia pensionării pr. paroh Ioan Ciutre, în semn de respect și recunoștință pentru activitatea desfășurată în cei aproape 40 de ani de pastorație, Călin Bereschi, primarul comunei Mirșid, i-a oferit pr. Ioan Ciutre două icoane cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și un buchet de flori.
Sâmbătă, 6 august, PS Părinte Episcop Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivideni, cu ocazia hramului. La finalul slujbei, PS Părinte Episcop Petroniu l-a instalat pe protos. Acachie Irimiea în demnitatea de stareț al Mănăstirii „Schimbarea la Față a Domnului” din localitatea Voivodeni. La final, pr. Acachie Irimiea a mulţumit ierarhului şi i-a oferit o bederniță.