Binecuvântarea bisericii din Recea Cristur - Dej
În urma lucrărilor de reabilitare executate în ultimii doi ani, Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Recea Cristur, Protopopiatul Dej, a fost binecuvântată duminică, 4 septembrie, de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. La Sfânta Liturghie, ierarhul a fost înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Lucrările de renovare a bisericii au demarat în 2009, sub îndrumarea pr. paroh Felician Şerban. "Între 2009 şi 2011 s-au făcut mai multe lucrări: s-a construit un pridvor la intrarea laterală, care a fost pictat, a fost sculptat un iconostas nou, în lemn de tei, realizat de sculptorul Nicolae Câmpean, s-au înlocuit uşile, s-a pus parchet, s-a schimbat geamul şi s-a construit o troiţă la intrare", a arătat pr. paroh. Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Recea Cristur s-a ridicat între 1960 şi 1961, pe locul unei biserici din lemn, sub îndrumarea pr. Octavian Cosmuţa şi prin strădania credincioşilor. Lăcaşul a fost sfinţit în noiembrie 1965, de vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. După aproape două decenii, biserica a fost pictată, fiind resfinţită în 1984. Necesitând intervenţii, în 1995 lăcaşul a fost reparat la exterior, iar în interior a fost recondiţionată pictura, prin purtarea de grijă a pr. Felician Şerban, actualul paroh. Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Irineu, pe atunci Episcop-vicar la Cluj, a binecuvântat aceste lucrări în 22 octombrie 1995. (Cosmina N.)