Binecuvântarea cabinetului medical al unei parohii din Pitești

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 19 Martie 2024

La început de primăvară, Arhi­episcopia Argeșului și Muscelului a organizat, prin Sectorul social-filantropic și misionar, diferite activități menite să promoveze grija pentru viață și pentru sănătate. În acest sens, după inaugurarea în luna aceasta a unui spațiu medical în municipiul Curtea de Argeș, sâmbătă, 16 martie, a fost deschis un nou cabinet medical în municipiul Pitești.

Cabinetul medical recent inau­gurat funcționează în cadrul Parohiei „Sfânta Vineri” din Pitești, fiind rezultatul parteneriatului încheiat între eparhie și clinica privată Yvoris Medical. Noul spațiu medical este gata să primească pacienți care suferă de boli ortopedice sau neurologice. Mai mult, în cadrul cabinetului activează specialiști în terapie ocupațională care se vor ocupa de copiii cu diferite dizabilități, precum și de vârstnicii care au nevoie de motivare pentru a rămâne activi în viața socială.

Inaugurarea noului cabinet s-a făcut în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Ar­geșului și Muscelului, care a săvârșit slujba de binecuvântare a spațiului medical. La acest eveniment a participat și echipa medicală care își va desfășura activitatea în acest loc. Cu acest prilej, ierarhul a vorbit cu multă bucurie despre rolul important al medicilor care au primit de la Dumnezeu darul de a-i trata și tămădui pe cei aflați în suferință.

Scopul principal al proiectului social-filantropic în baza căruia a fost amenajat acest spațiu medical este acela de a se oferi îngrijire medicală de calitate celor care nu au posibili­tăți financiare pentru a se trata în clinicile și spitalele din țară. Prin această colaborare între Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Yvoris Medical sunt asigurate condițiile necesare pentru recuperarea rapidă a celor aflați în suferință. Beneficiarii vor avea acces la servicii medicale de înaltă calitate, accentul fiind pus în mod deosebit pe prevenție și, acolo unde este necesar, pe tratament, se arată pe site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.

Centrul de recuperare medicală se află în municipiul Pitești, strada Țepeș Vodă nr. 17, județul Argeș.