Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș, Episcopia Sălajului
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 7 mai, în mijlocul credincioșilor din Parohia Motiș, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. La finalul sfintei slujbe, ierarhul l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe preotul paroh Gheorghe-Ovidiu Druță, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate de acesta în Parohia Moţiş. De asemenea, Preasfinția Sa a mai acordat, cu acest prilej, diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la capela mortuară.
A urmat sfinţirea de către Preasfințitul Părinte Petroniu a capelei mortuare, ridicată de comunitatea din Motiș. Părintele Gheorghe-Ovidiu Druță a fost numit preot al Parohiei Motiș din 2016, iar sub păstorirea sa au fost iniţiate şi derulate mai multe lucrări de înfrumusețare a bisericii și a casei parohiale, precum și edificarea unei capele mortuare necesare comunităţii.