Binecuvântarea capelei mortuare în Parohia Laz, Protopopiatul Sebeș
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent luni, 9 august, în Parohia Laz, Protopopiatul Sebeș. Ierarhul a săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului, în prezența a numeroși credincioși, după care a săvârșit slujba de binecuvântare a capelei mortuare din localitate.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, preotul paroh Dragoș Șușman, preot al Parohiei Laz începând cu anul 2019, a fost hirotesit întru sachelar. De asemenea, ostenitorii care au contribuit la ridicarea noului edificiu au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.