Binecuvântarea casei parohiale din localitatea mehedinţeană Slătinic
Sâmbătă, 10 octombrie, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a poposit în mijlocul comunității din satul Lunca Banului, Parohia Slătinic, Protopopiatul Strehaia, județul Mehedinți. Aici, chiriarhul locului a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către membrii Grupului psaltic „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana”, al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
La final, ierarhul, împreună cu părintele Gheorghe Popescu, protoiereu al Protopopiatului Strehaia, și părintele paroh Petre Birceanu, de la Parohia Slătinic, a săvârșit și slujba de binecuvântare a casei parohiale, ale cărei lucrări au fost începute în anul 2016.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea binecuvântării locașului în care viețuim și le-a mulțumit tuturor ostenitorilor pentru purtarea de grijă și efortul depus în ogorul Domnului. Părintele paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim pentru vizita și slujirea din comunitate.
Piatra de temelie a locașului de cult din acest sat a fost pusă de către Preasfințitul Părinte Nicodim în ziua de 31 iulie 2006. Construirea sfintei biserici, pictura interioară, amenajarea cu mobilier sculptat, executarea finisărilor exterioare, acoperirea cu tablă de cupru, amenajarea curții interioare, împrejmuirea cu gard de piatră și cu racle metalice s-au realizat între anii 2006 şi 2010, cu ajutorul enoriașilor din satul Lunca Banului, al altor donatori, precum și cu sprijinul Primăriei Strehaia, al Secretariatului de Stat pentru Culte și al lui Ion Frâncu, prin stăruința și purtarea de grijă a preotului paroh Petre Birceanu.