Binecuvântarea centrului social‑cultural de la Parohia Freidorf din Timișoara

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 06 Iunie 2022

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Freidorf din Timișoara cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, din Protopopiatul Timișoara 1. Cu acest prilej, ierarhul a sfințit noua casă parohială și centrul social-cultural, recent construit, în care vor fi derulate activități destinate copiilor și tinerilor și vor fi organizate conferințe, lansări de carte, cateheze și nu numai.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a noii clădiri. Preotul paroh Petru Itineanțu a afirmat, în cuvântul rostit cu acest prilej, că prin împreuna lucrare cu Consiliul parohial și cu bunii credincioși, bucurându-se și de sprijinul material al unor donatori, clădirea parohială formată din apartamente pentru preoți și din spații destinate activităților social-filantropice, culturale și catehetice a fost ridicată într-un timp foarte scurt. Înalt­preasfinția Sa a apreciat dăruirea și efortul pilduitor depus de preotul paroh împreună cu toți cei implicați și le-a adresat cuvinte de felicitare, îndemnându-i să continue această ziditoare lucrare duhovnicească începută la Parohia Freidorf.

Noul centru social și parohial are amprenta la sol de 180 de metri pătrați, încorporând două locuințe și mansardă. Există grupuri sanitare, o sală multifuncțio­nală, parcare și un cabinet medical care, prin voluntariatul câtorva fii ai parohiei, de profesie medici, va fi de folos spre alinarea suferințelor credincioșilor bolnavi, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro.