Binecuvântarea clopotniței din Suharău, Botoșani

Un articol de: Flavius Popa - 25 Iulie 2024

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit în Duminica a 4-a după Rusalii, 21 iulie, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Suharău. Ierarhul a binecuvântat cu acest prilej clo­potnița parohiei și așezământul social, săvârșind și Sfânta Liturghie. Tot duminică, ierarhul a sfin­țit casa socială a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”-Șendri­ceni, Protopopiatul Dorohoi.

„Domnul ocrotește viața noastră atunci când noi împlinim cuvântul Lui”, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei de la Matei, cap. 8, 5-13, arătând totodată că prin trăirea „dreptei credințe, omul își schimbă inima și viața”.

„De multe ori, chiar cei care înțelegem că prin Botez am încheiat, fiecare dintre noi, un legământ cu Dumnezeu, nu avem încre­din­țarea în toate fricile noastre, în toate grijile noastre, că Dumnezeu este Atotputernic, mai presus decât orice crize, și că în toate Dumnezeu are un rost și are putere asupra vieții noastre. Sutașul înțelege acestea, iar pericopa evanghelică ne arată că Dumnezeu este fără părtinire. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că Duhul Sfânt nu lucrează doar în rândul celor ortodocși, doar în rândul creștinilor. Duhul Sfânt lucrează în viața tuturor oamenilor, dar în chip diferit. În viața orto­docșilor, binecuvântându-i și inspirându-i ca să-și trăiască adânc cre­dința, să o mărturisească și să se sfințească. În viața celor păgâni, în­cercând, în măsura în care aceștia înțeleg și se deschid, să-i aducă la adevărul descoperit de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că dreapta credință trăită schimbă inima omului și viața lui și-l face netemător și smerit”, spune ierarhul.

Având în vedere lucrarea săvâr­șită în cadrul parohiei, părintele Adrian Dănuț Nazare a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”. Diferite dis­tincții și ordine mitropolitane au primit și binefăcătorii comunității care au sprijinit de-a lungul timpului comunitatea.

După-amiază, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a binecuvântat casa socială a Parohiei „Adormirea Maicii Dom­nu­lui”-Șendriceni, Protopopiatul Dorohoi. Tot atunci, preotul paroh Constantin Bistriceanu a fost hirotesit întru iconom-stavrofor pentru jertfa depusă la ridicarea așe­ză­mântului, iar cei care l-au ajutat pe cleric au fost răsplătiți de ierarh cu distincții de vrednicie.