Binecuvântarea începutului de an școlarla Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române
Luni, 14 septembrie 2020, Grădinița „Buna Vestire” din București a Patriarhiei Române și-a deschis porțile pentru prima generație de preșcolari. La festivitatea de deschidere a noului an școlar, alături de părinți, copii și cadre didactice, a participat și părintele prof. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal coordonator al Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, care a săvârșit o slujbă de mulțumire și a rostit rugăciuni de binecuvântare a copiilor.
„Aici, într-un spațiu frumos, minunat și binecuvântat de Dumnezeu, cadrele didactice, pe lângă învățăturile cele folositoare, vor sădi în inimile copiilor valorile religios-morale care, bineînțeles, sădite prin grija lor, vor fi cultivate pentru a viețui așa cum trebuie acești copii, dar mai ales pentru a fi pregătiți să devină cetățeni ai Patriei cerești”, a spus părintele Nicușor Beldiman.
La final, părintele consilier patriarhal a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Binecuvântare pentru familie și școală la început de an școlar”.