Binecuvântarea Iordanului pe pământ nord-american
Credincioși ortodocși români din Montréal, provincia canadiană Québec, au participat în zilele de sărbătorire a Botezului Domnului și Sfântului Proroc Ioan Botezătorul la slujbele săvârșite la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Saint-Hubert de Preasfințitul Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei.
Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, a spus Preasfinția Sa, „este revelația deplinã a tainei credinței. În momentul Botezului, Cele Trei Persoane dumnezeiești sunt revelate: Tatãl prin cuvântul: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit»; Duhul Sfânt este descoperit în chip de porumbel, iar Fiul, Cel care Se cufundã în apele Iordanului. Avem aici revelația deplinã a unitãții și diversitãții, a verticalitãții cerești și a bogãției relaționale omenești. Este semnul crucii în care este înscris universul. Botezul unește cerul cu pãmântul, spune Origen, iar Sfântul Chiril al Alexandriei spune cã botezul Mântuitorului nu era necesar spre iertarea pãcatelor Lui, El fiind fãrã de pãcat. Hristos Se coboarã în apele Iordanului pentru a sfinți apele în care se vor ierta pãcatele oamenilor. Apele sunt curãțite de Hristos, care, la rândul lor, vor curãți umanitatea”.
De asemenea, în cuvântul de învățătură rostit la sărbătorirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, PS Părinte Episcop Ioan Casian a explicat diferența dintre botezul Sfântului Ioan și botezul creștin, prin intermediul pericopelor Apostolului și Evangheliei zilei.