Binecuvântarea livezilor în ziua Sfântului Trifon la Galați
În fiecare an, la începutul lunii februarie, mănăstirea din comuna Șendreni, județul Galați, ocrotită de Sfântul Mucenic Trifon, trăiește clipe de mare sărbătoare. În ziua prăznuirii ocrotitorului ei, miercuri, 1 februarie, un sobor de ieromonahi şi preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie și slujba sfințirii apei în noua biserică a așezământului monahal. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți și a rostit un cuvânt de învățătură.
Pentru a spori evlavia şi bucuria duhovnicească a credincioşilor și pelerinilor veniţi la hramul mănăstirii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, părintele Valentin Rădoi, protopop al Protoieriei Galaţi, a adus spre închinare racla ce adăposteşte fragmente din cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Cosma și Damian, Haralambie și Trifon. Cinstitele odoare fac parte din patrimoniul sacrul al Parohiei „Sfinţii Împăraţi” din municipiul Galaţi.
În mijlocul clericilor şi al credincioşilor prezenţi la hram a poposit și ierarhul Dunării de Jos, care a mers în livada din imediata vecinătate a mănăstirii, unde a rostit rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru zăpada revărsată asupra ogoarelor roditoare şi asupra întregului pământ al ţării noastre. În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a săvârșit în lăcaşul de rugăciune al mănăstirii rânduiala ce se face la ţarini, la vii şi la grădini, în cadrul căreia a fost citită rugăciunea specială a Sfântului Mucenic Trifon. Chiriarhul a săvârşit şi slujba Parastasului pentru toţi ostenitorii şi binefăcătorii mănăstirii şi gospodăriei anexe, trecuţi la cele veşnice.
La slujbele săvârșite miercuri, alături de obştea monahală au participat și muncitorii din cadrul fermei anexe a mănăstirii, precum şi credincioşi din parohiile învecinate. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit cu acest prilej și un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre viaţa Sfântului Mucenic Trifon și despre lucrarea bună a pământului cu disponibilitate şi dragoste, pentru a oferi hrană celor ce trudesc, dar şi semenilor sărmani care au nevoie de arătarea iubirii noastre milostive. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi și le-a oferit pachete cu alimente, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial.