Binecuvântarea lucrărilor de la biserica parohiei tulcene Smârdan

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 30 Octombrie 2023

Biserica cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” și „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din localitatea Smârdan, Protoieria Niculițel, județul Tulcea, s-a înveșmântat duminică, 29 octombrie, în alese haine de sărbătoare. În mijlocul credincioșilor și al pelerinilor a poposit Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârșit rânduiala binecuvântării picturii bisericii și a noului lumânărar, precum și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Localitatea Smârdan, așe­zare cu însemnătate istorică deosebită pentru poporul român, are de duminică o nouă biserică înfrumu­sețată cu veșmânt pictural realizat după erminia tradițională. Văduvită de un lăcaș de rugăciune încăpător pentru o lungă perioadă de timp, comunitatea tulceană s-a mobilizat imediat după evenimentele din decembrie 1989, edificând actuala biserică în perioada 1990-1993. Și ultimii trei ani au reprezentat, de asemenea, o perioadă de eforturi deosebite din partea credincioșilor acestei parohii, încununate prin înfru­mu­se­țarea bisericii parohiale cu noul veșmânt pictural și un nou lumânărar, ne-a transmis părintele consilier eparhial Felix Neculai.

În urma finalizării acestor lucrări, în mijlocul evlavioșilor creștini a poposit duminică chiriarhul Tulcii, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, care a săvârșit mai întâi slujba de binecuvântare a lucrărilor, apoi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare în care l-a felicitat pe părintele paroh Nicu Axente și pe membrii comu­nității pentru implicare și dărnicie în înfrumusețarea sfântului lăcaș.

„Ne aflăm astăzi în biserica din Smârdan închinată Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Antonie cel Mare, o biserică pe care credincioșii, îndată după Revoluție, au zidit-o cu multă dărnicie și cu multă dragoste, pentru că vreme de sute de ani au fost lipsiți de o biserică încăpătoare. Îi felicităm pe părintele paroh, Consiliul și Comitetul parohial pentru munca frumoasă pe care au de­pus-o”, a spus Preasfinția Sa.

În semn de prețuire pentru implicarea în realizarea lucrărilor de înfrumusețare a sfântului lăcaș, Episcopul Tulcii a oferit donatorilor principali diplome de apreciere, iar părintelui paroh un act de vrednicie. De asemenea, preotul paroh a oferit acte de cinstire unor donatori din parohie și din municipiul Galați.

Părintele  Nicu Axente a mulțu­mit la final Preasfințitului Părinte Episcop Visarion pentru săvârșirea sfintelor rânduieli și pentru distinc­ția oferită și i-a oferit o icoană cu chipul ocrotitorilor sfântului lăcaş.

Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a săvârşit în Catedrala Patriarhală din București,  vineri seara, 27 octombrie, slujba Privegherii întru pomenirea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, şi a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, rostind un cuvânt în care a punctat reperele importante din viaţa şi păstorirea primului arhipăstor al Mitropoliei Ungrovlahiei.