Binecuvântarea lucrărilor de la Catedrala din Râmnicu Sărat
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a binecuvântat miercuri, 29 mai, lucrările realizate, în ultimii cinci ani, la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei dând răspunsurile la strană.
Din soborul slujitorilor care s-au rugat împreună cu Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei au făcut parte: protos. Veniamin Anghel, exarhul așezămintelor monahale din județul Buzău și starețul Mănăstirii Ciolanu, pr. Ionuț Constantin și pr. Ionuț-Cristian Vuță, consilieri eparhiali, pr. Georgian Chioreanu, inspector eparhial, pr. Cristian Asănache, protopop al Protoieriei Râmnicu Sărat, pr. paroh Nicolae Cane, pr. Gianin-Cristian Oprea, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu Sărat, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul Buzăului și Vrancei a vorbit despre sărbătoarea Înjumătățirii Cincizecimii, dar și despre biserica-lăcaș de cult și Biserica cea vie, în calitate de comunitate de credincioși, botezați în numele Preasfintei Treimi.
„Astăzi, se bucură împreună cu noi și îngerii lui Dumnezeu din ceruri, pentru că s-a deschis o nouă poartă către Împărăția cea veșnică, prin această biserică, pe care Sfinții Părinți o consideră a fi o tindă sau un pridvor al Raiului. Ea ne cuprinde pe toți cei botezați în numele Preasfintei Treimi și care constituim Trupul lui Hristos Cel răstignit și înviat. Nu întâmplător am ales această zi pentru sfințirea noului lăcaș de cult, la mijlocul săptămânii a patra după Sfintele Paști, respectiv la praznicul Înjumătățirii Cincizecimii, întrucât mi s-a părut cel mai potrivit prilej de a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra comunității de credincioși din municipiul Râmnicu Sărat și de a reflecta încă o dată la semnificația teologică și duhovnicească a celor două minuni petrecute în Ierusalim, în urmă cu aproape două milenii: Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și Pogorârea Sfântului Duh, care au dat naștere praznicelor împărătești atât de prețuite de către dreptcredincioșii noștri creștini”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.
La final, Părintele Arhiepiscop Ciprian i-a oferit preotului paroh Nicolae Cane Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă, iar lui Sorin Cîrjan, primarul municipiului Râmnicu Sărat, i-a dăruit Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”, o icoană a Maicii Domnului, o Sfântă Scriptură și albumul aniversar „Un deceniu de continuă înnoire la Curbura Carpaților. Roadele binecuvântării lui Dumnezeu”. De asemenea, Arhipăstorul locului a primit din partea parohiei o icoană a Sfintei Cuvioase Ipomoni.
Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Râmnicu Sărat are și demisol, care cuprinde un lăcaș de închinare cu hramul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici”, târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian în data de 6 noiembrie 2022, un paraclis de iarnă, o capelă mortuară, Centrul educațional „Sfântul Sfințit Mucenic Lucian” și Centrul de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Ipomoni”, toate amenajate și dotate prin strădania actualului paroh.