Binecuvântarea lucrărilor de la noua biserică din Năsal, judeţul Cluj

Un articol de: Darius Echim - 05 Iulie 2024

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s‑a aflat în mijlocul micii comunități din Parohia Năsal, județul Cluj, în Duminica Tuturor Sfinţilor. Ierarhul a binecuvântat lucrările efectuate până în prezent la noua biserică din localitate, cu hramul „Sfânta Treime”, care a fost ridicată în cinci ani și este aproape finalizată, urmând să se realizeze iconostasul și pictura. Ierarhul a binecuvântat, apoi, Altarul de vară din proximitatea bisericii și a săvârşit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul le‑a vorbit celor prezenți despre mărturia pe care ne‑o cere Domnul, conform versetelor scripturistice: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi‑voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32‑33). Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Synavlia” din Cluj‑Napoca.

La finalul slujbei, preotul paroh Grigore Bolbos a fost hirotesit iconom stavrofor. Primarul comunei Țaga, Romulus Mârza, și Lazăr Elek au primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, Cecilia Mârza a fost distinsă cu „Gramata mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”, iar preoteasa Carmen Bolbos a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. Membrii Consiliului și Comitetului parohial, precum și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.