Binecuvântarea lucrărilor de la Parohia Bătrânești, Neamț

Un articol de: Pr. Valentin Băltoi - 07 Octombrie 2024

Sâmbătă, 5 octombrie, Înalt­preasfințitul Părinte Ioachim, Arhi­episcopul Romanului și Bacăului, a binecuvântat lucrările de construire a edificiului eclezial al Parohiei Bătrânești, Protopopiatul Roman, care are în componență Așeză­mântul social-filantropic „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” și Capela mortuară „Sfânta Mare Muce­niță Anastasia”.

Evenimentul a început de la primele ore ale dimineții cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii de către un sobor de 15 preoți, sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial.

După oficierea Sfintei Liturghii, soborul slujitorilor și mulțimea de credincioși au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înalt­prea­sfințitul Părinte Ioachim, la ceas de sărbătoare locală și de împlinire duhovnicească. În sunetul clopotelor și al cântărilor sfinte, Înaltprea­sfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților și de pelerini, a binecuvântat edificiul parohial cu cele două spații distincte, Așeză­mântul social-filantropic „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” și Capela mortuară „Sfânta Mare Muce­niță Anastasia”, stropindu-le cu agheasmă și însemnându-le cu untdelemn sfințit, desăvârșind prin aceasta efortul întreprins de-a lungul a cinci ani de comunitatea cre­dincioșilor de la Bătrânești, în frunte cu păstorul lor duhovnicesc.

În cuvântul adresat celor pre­zenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că spațiul bisericii este un loc în care credin­cioșii trebuie să se simtă acasă, iar utilitatea așezămintelor misionare zidite în parohii reiese din activitatea pastorală a preoților care se cere a fi adaptată nevoilor comunității și exigen­țelor timpurilor actuale. 

După cuvântul adresat de Înalt­prea­sfințitul Părinte Ioachim, preotul protopop Dan Alexandru Antoce a vorbit despre lucrările desfășurate în această comunitate și despre prezența ierarhului la diferite momente de sărbătoare și împlinire parohială.

La finalul evenimentului, preotului paroh Tudor-Bogdan Costel i-a fost conferit rangul onorific de iconom.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Diaconia al Catedralei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.