Binecuvântarea lucrărilor de renovare a bisericii parohiale din Brusturi, Episcopia Oradiei
În Duminica a XIV-a după Rusalii, 29 august, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Marghita, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa va oficia slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire a bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Brusturi, şi va săvârşi Sfânta Liturghie, în sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, părintele paroh Ioan Crişan va fi hirotesit întru iconom-stavrofor, pentru întreaga lucrare pastoral-misionară desfăşurată în parohie, cât şi pentru strădaniile depuse în vederea restaurării şi înfrumuseţării lăcaşului de cult. Biserica din Brusturi a fost construită între anii 1954-1957, iar în perioada 2000-2010, prin purtarea de grijă a părintelui paroh, ajutat de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia şi jertfelnicia bunilor credincioşi, biserica a fost reparată şi renovată, realizându-se numeroase lucrări. În interior s-a montat parchet nou, s-au schimbat uşile şi geamurile şi s-a introdus încălzirea centrală. La exterior s-a refăcut acoperişul, s-a reparat tencuiala şi zugrăveala exterioară, a fost amenajată şi pavată cu dale din beton curtea bisericii şi s-au construit clădiri anexe pentru carul mortuar, magazia de lemne şi centrala termică. De asemenea, la casa parohială s-au montat uşi şi geamuri noi, s-a introdus încălzirea centrală şi au fost amenajate toate încăperile.