Binecuvântarea lucrărilor exterioare de la biserica din Voiteg, județul Timiș

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 09 Septembrie 2020

În Duminica a 13-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Voiteg, Protopopiatul Deta, județul Timiș. Înaltprea­sfinția Sa a fost întâmpinat de un grup de copii, îmbrăcați în straie populare, de la Școala Gimnazială din localitate. În proximitatea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele Ioan Prisăcean, protoiereu al Protopopiatului Deta; părintele paroh Dragan Giorgiev și alți clerici din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Gheorghe” a parohiei. 

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a binecuvântat lucrările exterioare efectuate în ultimul timp la biserica parohială, locaș ce a suferit multiple avarii în urma furtunii violente din toamna anului 2017. Ierarhul a acordat distincția de iconom părintelui paroh Dragan Giorgiev. Totodată, au fost acordate și acte de cinstire atât reprezentanților autorităților locale, cât și credincioșilor care au contribuit la refacerea bisericii.