Binecuvântarea lucrărilor în Parohia Sânnicoara, județul Cluj

Un articol de: Dragoș Stroian - 06 Octombrie 2025

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepis­copul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat sâmbătă, 4 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Sânnicoară, județul Cluj, cu prilejul binecuvântării lucrărilor efectuate în ultima perioadă la biserica parohială și sărbătoririi a 48 de ani de slujire a părintelui paroh Viorel Luca.

În interiorul lăcașului de cult cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit o rugăciune de binecuvântare, stropind cu apă sfințită Altarul, naosul și pronaosul bisericii. Acest moment a marcat încununarea procesului de renovare prin care au trecut atât exteriorul, cât și interiorul sfântului lăcaș. 

În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre efemeritatea vieții și despre modalitățile prin care timpul acordat omului în lume poate fi valorificat și răscumpărat. 

Părintele Mitropolit a amintit, cu nostalgie, că preotul paroh Viorel Luca a fost prezent la momentul hirotoniei Înaltpreasfinției Sale întru preot (27 august 1978). 

În cadrul slujbei, teologul Andrei-Răzvan Botcă a fost hirotonit întru diacon. Acesta urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Țentea, Protopopiatul Beclean. 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Dorina Damian.

Pentru activitatea desfășurată în cei 48 de ani de slujire sacerdotală, Părintele Mitropolit Andrei i-a acordat preotului paroh Viorel Luca Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru clerici. Au mai primit distincţii primarul comunei Apahida, comună de care aparține administrativ-teritorial și localitatea Sânnicoară, Cristina Ramona Belce, preoteasa Iuliana Luca, coratorul Ghiţă Legean și cântărețul bisericesc Cornel Dorin Goia.