Binecuvântarea lucrărilor la biserica din Hunedoara Timișană
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat duminică, 30 octombrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Hunedoara Timișană, județul Arad. Ierarhul a binecuvântat lucrările realizate la biserica cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Hunedoara Timișană, care au constat în schimbarea acoperișului lăcașului de cult și unele modificări din interior, ne-a transmis arhid. Claudiu Condurache.
În continuare, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, și a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța slujirii aproapelui nostru: „Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr dă înțelesul Raiului și iadului cu prăpastia dintre ele, care nu mai îngăduie ignorarea datoriilor frățești dintre credincioși, sfârșitul vieții pământești lăsând să se întrevadă verdictul. De aici, vedem importanța grijii continue față de împlinirea de către fiecare creștin a condițiilor mântuirii, adică credința și fapta conformă acesteia”.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei-Gheorghe Oprea, pe seama Parohiei Păiușeni din Protopopiatul Sebiș.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul mixt „Nașterea Domnului” al Parohiei Micălaca Veche 2 din Arad, condus de prof. Ovidiu-Valentin Căpitan.