Binecuvântarea lucrărilor la biserica din localitatea clujeană Ghirolt
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat duminică, 6 octombrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Ghirolt, Protopopiatul Gherla, județul Cluj, unde a binecuvântat lucrările de renovare efectuate în ultima perioadă la biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvântul de învățătură. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul i-a oferit preotului paroh Radu Gavrea Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. De asemenea, primarului comunei Aluniș, Mihai Sav, i-a acordat Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, iar Consiliului parohial o diplomă de aleasă cinstire.
Ierarhul a fost însoțit la Sfânta Liturghie de la biserica din localitatea clujeană Ghirolt de către profesorul emerit Sebastian Brock de la Universitatea Oxford, căruia Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca i-a acordat joi, 3 octombrie, titlul de doctor honoris causa.
La slujbă au luat parte autorități locale, fii ai satului și numeroși credincioși.