Binecuvântarea lucrărilor și sfințirea clopotelor bisericii din Enisala, județul Tulcea
Biserica „Sfânta Treime” din Enisala, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, s-a aflat luni în zi de sărbătoare. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat în mijlocul credincioșilor, săvârșind Sfânta Liturghie și binecuvântând lucrările de renovare care au avut loc la locașul de cult în perioada mai - decembrie 2019.
La slujbe, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, participând credincioși din comunitate și din localitățile învecinate.
La final, Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre Sfânta Treime și prezența ei permanentă și binefăcătoare în Biserică și în lume și despre manifestările Persoanelor Treimice în istorie de-a lungul vremii.
Cu această ocazie, Preasfinția Sa a binecuvântat și două noi clopote achiziționate prin contribuția Primăriei Sarichioi. Un moment special l-a constituit acordarea diplomelor de apreciere pentru persoanele implicate în lucrările de renovare a bisericii.
Biserica „Sfânta Treime” din Enisala a fost construită în perioada 1890-1904, păstrând în interior un iconostas deosebit de la începutul secolului 20, operă a pictorului tulcean Rafael Mateef.
Localitatea Enisala se află în arealul vechii cetăți antice Heracleea, ulterior devenită genoveză, apoi românească, după care intrată pentru mai multe secole sub dominație otomană și denumită Yeni-Kale, de unde astăzi localitarea Enisala își trage numele actual.